Denisa Berceanu

Denisa Berceanu
Drd. în Psihologie, Asistent Universitar & Cercetător

Denisa Berceanu este doctorand în Psihologie și asistent universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București unde susține seminariile de Psihologia Învățării și Psihologie Managerială. Printre interesele profesionale de lungă durată se pot enumera psihologia și comportamentul uman. În ceea ce privește subiectele de cercetare principale către care aceasta este orientată, se pot enumera sănătatea mintală, neuroștiințele, psihologia consumatorului, psihologia copilului și adultului și gerontologia. Denisa Berceanu este de asemenea, Specialist în Cercetare în domeniul Neuroștiința Consumatorului la Buyer Brain, o companie care activează în domeniul Neuromarketing și Psihologia Consumatorului. Este Asistent Editorial în cadrul Studia Doctoralia. Psychology and Educational Science, jurnalul oficial al Școlii Doctorale de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, România, publicat de Doctoral Centre for Interdisciplinary Research, Innovation and Sustainable Development (CCIIDD) unde lucrează împreună cu echipa editorială la aducerea cercetării științifice mai aproape de oameni. De-alungul anilor, a făcut parte și a coordonat diferite cercetări, dar și proiecte în publicitate.